Magneo Smart este un proiect tânăr, la început de drum, în spatele căruia se află o echipă tânără, ambițioasă. Dorim să ne impunem prin pasiune, oferind respectul cuvenit cumpărătorului român, să ne afirmăm prin seriozitate, corectitudine, promptitudine, flexibilitate. Astfel, nu vom practica prețuri nejustificat de mari și nici nu vom încerca să descriem exagerat calitatea produselor. Suntem permanent deschiși sugestiilor astfel încât serviciile noastre să acopere cât mai bine nevoile dumneavoastră și să vă putem oferi cea mai bună experiență de cumpărare.
Considerăm că numărul tot mai mare de clienți este un indicator al faptului că suntem pe drumul cel bun și ținem să vă mulțumim pentru încredere!
Intenția noastră este de a promova pe piața românească atât magneții clasici din ferită cât și magneții din pământuri rare, în special din neodim. Puțini știu că dincolo de aplicațiile industriale (industria high-tech, generatoare, separatoare magnetice, etc) magneții din pământuri rare neodim pot fi utilizați și în activități zilnice din casă sau grădină: fixarea prelatelor, suport pentru unelte sau cuțite, localizarea cuielor în podea, etc. Puteți găsi mai multe sugestii în pagina Utilizări, însă limita este dată doar de creativitatea dumneavoastră.
Magneții permanenți neodim comercializați de noi sunt incredibil de puternici și necesită atenție specială atunci când sunt manevrați. Magneții neodim sunt mult mai puternici decât magneții cu care cei mai mulți dintre noi sunt familiarizați, câmpurile magnetice ale acestora putând interacționa chiar de la peste 25 cm.
Ca orice alte jucării sau unelte, magneții neodim pot fi atât distractivi cât și folositori, dar trebuie tratați întotdeauna cu atenție.